Home Eveniment Tu decizi ! Votează legal ! – comunicat de presă

Tu decizi ! Votează legal ! – comunicat de presă

0

Activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor desfăşurate de poliţişti, jandarmi, reprezentanţii  ISU şi ai Prefecturii Vrancea, în cadrul campaniei „TU DECIZI ! VOTEZĂ LEGAL !” continuă. Poliţiştii de proximitate şi ofiţerii de prevenire au desfăşurat în cursul zilei de 4 decembrie a.c. activităţi de informare a populaţiei despre votul ilegal şi mita electorală în municipiile Focşani şi Adjud, precum şi în oraşele Panciu, Mărăşeşti, Odobeşti. Cu această ocazie, au fost lipite 100 afişe cu sloganul campaniei „Tu decizi! Votează legal!”, pe raza întregului municipiu în zonele aglomerate (piaţă, autogară, etc.), la unităţile şcolare unde vor fi organizate secţii de votare, precum şi la diferite societăţi comerciale. Au fost de asemenea împărţite populaţiei un număr de 500 pliante cu sloganul campaniei şi informaţii privind contravenţiile şi infracţiunile electorale. Cetăţenii au fost informaţi asupra consecinţelor nerespectării legii  35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Activităţile pe această linie vor continua în perioada următoare până la sfârşitul campaniei electorale atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Astazi, reprezentanţii prefecturii Vrancea se vor deplasa în comunele Suraia, Bilieşti, Răstoaca şi Vulturu unde prefectul va avea întălniri cu primarii localităţilor şi va distribui materialele campaniei. La data de 7 decembrie a.c., orele 09.00, la Ateneul Mr. Gheorghe Pastia din municipiul Focşani va avea loc instruirea preşedinţilor sectiilor de votare şi a primarilor din localităţilor respective, ocazie cu care vor fi distribuite materialele campaniei pentru a fi afişate la secţiile de votare.  Miercuri, 5 decembrie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea au desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare a cetăţenilor, prezenţi în târgul de maşini şi zonele aglomerate din municipiul Focşani, dar şi în zilele anterioare la târgul tradiţional din comuna Năruja şi meciurile de fotbal din localităţile Pufeşti, Adjud, Ciorăşti, Răstoaca Tătăranu, Sl. Ciorăşti, cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal.

Comunicat de presă IPJ Vrancea

 

NO COMMENTS

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Exit mobile version