Activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor desfăşurate de poliţişti, jandarmi, reprezentanţii ISU şi ai Prefecturii Vrancea, în cadrul campaniei „TU DECIZI ! VOTEZĂ LEGAL !” continuă.
În zilelele de 20,21 şi 22 noiembrie a.c., poliţiştii vrânceni au fost prezenţi în localităţile Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Tanasoaia, Boghesti, Homocea pentru a se asigura că mesajul campaniei este primit de cât mai mulţi cetăneni.
Miercuri, 21 noiembrie a.c., jandarmi vrânceni au desfăşurat în cadrul campaniei iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor sub sloganul „Tu decizi! Votează legal„, o acţiune de informare şi conştientizare a cetăţenilor, prezenţi în bâlciul tradiţional din comuna Vidra, punctul Tichiriş, cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal.
Cei prezenţi au primit informaţii şi pliante despre legislaţia electorală în vigoare, în special cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal şi a mitei electorale.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au distribuit, în cursul zilei de joi, 22 noiembrie a.c., fluturaşi cu mesajul campaniei în zona magazinului „Milcov” din municipiul Focşani, iar vineri, 23 noiemebrie a.c., au împărţit astfel de materiale cu ocazia controalelor specifice desfăşurate de cadrele Inspecţiei de Prevenire în localităţile Garoafa, Mărăşeşti, Năruja, Nistoreşti, Paltin, Ploscuţeni, Pufeşti şi Vrâncioaia.
Campania se va desfăşura până la data 9 decembrie, data alegerilor, şi se adresează, în general, tuturor cetăţenilor români cu drept de vot şi, în special, tinerilor care împlinesc 18 ani şi merg pentru prima dată la urne.
În judeţul Vrancea poliţiştii, jandarmii, lucrătorii ISU şi responsabilii Instituţiei Prefectului vor distribui, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, 10.000 pliante care conţin informaţii de conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun în situaţia nerespectării legii. Cele 2.000 de afişe vor fi postate în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg, inclusiv la secţiile de votare în ziua alegerilor, astfel încât un număr cât mai mare de cetăţeni să fie informaţi despre campania desfăşurată de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Conform art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tentativa se pedepseşte.”