Acasă Eveniment Urmăriţi general băgaţi la zdup

Urmăriţi general băgaţi la zdup

335
0
Reclama

Doi urmăriţi general au fost prinşi de poliţişti şi duşi în penitenciar. Poliţiştii din Vînători l-au depistat pe Cristian Marian, de 20 ani, din localitate, care era urmărit la nivel naţional şi internaţional. Bărbatul se sustrăgea executării unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări, a reieşit că tânărul este suspectat de săvârşirea altor două furturi pe raza localităţilor Vînători şi Bilieşti, fapte rămase iniţial cu autori necunoscuţi. Astăzi dimineaţă, în urma unei acţiuni a fost prins la domiciliul său Pîrvu Gheorghe, de 25 ani, din Suraia, care se sustragea de la executarea a două pedepse cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani şi două luni pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, refuz de recoltare probe biologice de sânge şi la 2 ani şi două luni pentru ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri. Cei doi erau daţi în urmărire de anul trecut şi au fost încarceraţi la Penitenciarul Mîndreşti.

Reclama

Lasă un răspuns