Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Vrancea a fost ieri gazda unui seminar organizat la Centrul de Tineret Focsani, in cadrul proiectului de tineret, propriu, „Valori si nonvalori”. La discutii au participat elevi ai Liceului Pedagogic «Spiru Haret», Colegiului Tehnic «Valeriu D. Cotea», Colegiului Tehnic «Ion Mincu», Colegiului National Unirea din Focsani si ai Scolii Postliceale «Carol Davila». „Informarea tinerilor a fost condusa de catre Dr. Eugen Stefan, care le-a vorbit despre valoarea «Plantelor medicinale», intr-un discurs ce a imbinat informatii document si studii, cu privire la cauze si efecte in folosirea plantelor medicinale. Subiectul opus valorii plantelor medicinale a fost oportunitatea folosirii medicamentelor pentru stimularea memoriei, de catre tineri”, se arata intr-un comunicat al Directiei. Proiectul propriu dezvoltat de DJST Vrancea va continua in perioada urmatoare cu alte doua teme de reflectie a valorilor, respectiv traditiile romanesti si reguli esentiale de cosmetica, teme propuse de partenerii proiectului, prin tinerii voluntari ai compartimentului de tineret.
Reclama