Acasă Eveniment Vârteșcoiu – localitatea cu cele mai multe proiecte de investiții

Vârteșcoiu – localitatea cu cele mai multe proiecte de investiții

664
0
Reclama

Vârteșcoiu este una dintre localitățile din Vrancea care în 2023 a implementat cele mai multe proiecte din județ. Cu o echipă foarte bine pregătită, edilul Viorel Mârza a  reușit să atragă investiții în toate domeniile. ”Mulțumesc colegilor din primărie, care s-au implicat alături de mine în implementarea acestor proiecte, fiind nevoie de multe ori de muncă peste program, cât și pentru felul în care s-au implicat în buna funcționare a compartimentelor din cadrul unității, majoritatea colegilor, lucrând pe două compartimente, organigrama fiind ocupată aproape la jumătate. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc Consiliului Local Vârteșcoiu pentru sprijinul acordat și dumneavoastră, locuitorilor comunei Vârteșcoiu, pentru felul în care m-ați încurajat și susținut ori de câte ori am avut nevoie”, a transmis primarul.

Proiecte implementate în 2023:

Reclama
– A fost semnat contractul de finanțare privind proiectul „Lucrări de creștere a eficienței energetice a sediului Primăriei Comunei Vârteșcoiu”, în luna mai a anului 2024 vor începe lucrările, valoare 1 448 778,38 lei, inclusiv TVA.;
– A fost obținută finanțare pentru construirea unui foraj de mare adâncime pentru suplimentarea sursei de apă, prin PNI „Anghel Saligny „, etapa 2, valoare 918 970,96 lei, inclusiv TVA;
– A fost implementat proiectul și semnat contractul de finanțare cu AFM, pentru obiectivul „Modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public în comuna Vârteșcoiu, județul Vrancea „, lucrările vor începe in luna mai a acestui an, valoare 982 743 lei, inclusiv TVA;
– A fost implementat și semnat contractul aferent proiectului „Realizare stații de reîncărcare vehicule electrice, comuna Vârteșcoiu, județul Vrancea „, valoare 292 900, 65 lei, inclusiv TVA;
– Avem asigurată sumă de 28 375 532, 13 lei prin PNI ” Anghel Saligny „, suntem în procedură de licitație publică pentru concesionarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, către un operator autorizat;
– A fost implementat și semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ, comuna Vârteșcoiu, județul Vrancea”, suntem în faza de evaluare a ofertelor și în circa 3 luni școlile și grădinițele din comună vor fi dotate conform standardelor europene, valoare 1 081 725, 14 lei, inclusiv TVA.
Referitor la componenta de mediu am avut un procent de reciclare de 53,29%, nemaifiind nevoiți să plătim sume considerabile către AFM, fapt pentru care edilul mulțumește locuitorilor comunei, pentru că au înțeles importanța reciclării deșeurilor selective.

Lasă un răspuns