Procesul fraudarii de fonduri europene, in care sunt judecati administratorul NIS PROD si un angajat al Primariei Focsani, este ocolit de martorii citati de instanta, majoritatea functionari publici. Astfel, din cei cinci martori asteptati azi, doar unul singur s-a prezentat la audieri, restul urmand a fi citati cu mandate de aducere pentru termenul stabilit pentru luna viitoare. Functionarul din primarie audiat astazi a facut parte din comisia de receptie a lucrarilor din cadrul proiectului „Modernizarea morii de grâu aparţinând SC NIS PROD SRL” si a relatat ca nu au fost constatate deficiente si ca nimeni nu a avut nimic de obiectat. Cu toate acestea, invinuirile aduse administratorului societatii, Constantin Nistoroiu, sunt legate de faptul ca acesta a folosit un certificat fiscal eliberat de Primăria municipiului Focşani, care atesta în mod nereal că societatea sa nu are debite de plată restante la bugetul local, act care a fost întocmit de inculpatul Savin Dorică, acuzat ca nu ar fi verificat situaţia reală a SC NIS PROD SRL.
In ciuda acestui fapt, din fisa postului lui Savin, depusa astazi la dosar, rezulta ca acesta nu avea in atributii eliberarea certificatelor fiscale, cu atat mai putin verificarea debitelor. Se pare ca Savin a completat documentul respectiv, care mai departe a fost semnat de un superior din cadrul Primariei Focsani. Nistoroiu este acuzat şi că, pe parcursul derulării proiectului, a mai prezentat Agenţiei SAPARD şi alte documente în care a consemnat în mod nereal că nu se află în conflict de interese cu reprezentanţii societăţilor comerciale care au câştigat procedurile de achiziţie organizate pentru punerea în practică a proiectului. Savin, funcţionar public la Primăria Municipiului Focşani – Serviciul taxe şi impozite locale sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu.