Dacă în ultimul an de zile, prin politicile puternic antieuropene, USL a convins şi ultimul cetăţean din Europa, nu numai din România, că nu se simte bine în postura de membru al Uniunii Europene şi că valorile democraţiei, ale statului de drept şi ale economiei de piaţă sunt poveri greu de suportat pentru liderii Uniunii Social Liberale, la începutul săptămânii trecute Guvernul USL a mai dat o lovitură importantă economiei României. Astfel, săptămâna trecută, Guvernul Ponta a făcut public Programul Naţional de Convergenţă 2013-2016, în care cel puţin două dimensiuni au şocat atât pe partenerii externi, precum şi mediul de afaceri din România.
Pe de o parte, Guvernul României începe să demonstreze şi în cifre propriile performanţe negative, arătând că, atât pentru anul 2013, cât şi pentru anii următori, ritmurile de creştere economică sunt, chiar şi în prognoze, insignifiante. Aşadar, procesul de recuperare a decalajelor dintre economia României şi media europeană va fi împins cu încă câţiva ani buni mai departe. Altfel spus, românii nu mai pot spera prea curând la o apropiere a standardelor de viaţă cu cele al vest-europenilor. Oare nu promisese USL o creştere a nivelului de viaţă al românilor în campania electorală?! Eu aşa îmi aduc foarte bine aminte.
Mai mult, din textul Programului de Convergenţă nu răzbate că Guvernul şi-ar fi propus o reevaluare a ţintei de aderare la Mecanismul Ratelor de Schimb, durata perioadei tranzitorii şi, mai ales data efectivă de integrare în Uniunea Economică şi Monetară!
Ştie Victor Ponta care sunt implicaţiile inexistenţei unei ţinte de integrare în zona monetară? Cât timp se mai joacă Victor Ponta cu guvernarea şi sfidează o ţară întreagă? Pentru că guvernarea României nu este o cursă banală de raliu, în care ieşirea de pe pistă afectează doar pilotul sau cel mult copilotul. Deraierea României afectează toţi cetăţenii săi!
Mizez pe faptul că Victor Ponta va reveni asupra Programului de Convergenţă şi, după o analiză riguroasă, împreună cu Banca Naţională, va stabili un termen rezonabil pentru aderarea economiei României la zona monetară europeană. Ştim cu toţii că îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală reprezintă o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru aderarea la euro. Ceea ce este trist este faptul că Victor Ponta taie şi ultimele şanse ale recuperării decalajelor şi ale reformării structurilor socio-economice, în vederea realizării unei convergenţe reale de bună calitate. Pentru aceasta avem nevoie de un PIB/locuitor în creştere constantă şi sustenabilă, de ameliorarea ocupării forţei de muncă, de ameliorarea structurii PIB şi a exporturilor, de gestiunea adecvată a finanţelor publice şi a ritmului investiţiilor private. Un lucru este cert! Victor Ponta nici nu vrea şi nici nu poate integra economia României în zona euro.
Deputat PDL: Florin-Mihail SECARĂ