Vrânceni felicitați de conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea

Filed under Social

Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, persoanele care au ajutat la prinderea tânărului reținut pentru tâlhărie în data de 21 martie a.c. au fost invitate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea unde, în semn de apreciere, conducerea inspectoratului le-a înmânat câte o diplomă și le-a mulțumit pentru curajul și spiritul civic de care au dat dovadă. Întâmplarea face ca cei doi vrânceni să fie cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, domnul George NAZARIE este fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, în prezent pensionar, iar doamna Aura SFICHI își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Contribuția celor două persoane menționate mai sus este de apreciat și reprezintă un exemplu de urmat! Cu ajutorul lor, prejudiciul, în valoare de 1200 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate. Mulțumim din nou, pe această cale, cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii și vin în sprijinul oamenilor legii!

Lasă un răspuns