Noii percheziții au avut loc astăzi în Focșani și la Cotești. Patru persoane au fost rețiunte după ce anchetatorii au stabilit că racolau fete minore pe care le obligau să se prostitueze într-un apartament din Focșani, de pe strada Brăilei. ”La data de 12 aprilie 2016 procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Focşani şi a judeţului Vrancea în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 si până în prezent, inculpaţii Dimofte Viorela, Lupu Cornel, Macovei Cezar şi Ilea Alin Cristian au racolat mai multe minore de pe raza judeţului Vrancea iar ulterior prin constrângere, inducere în eroare şi profitând de starea de vulnerabilitate le-a obligat la practicarea prostituţiei. Pentru atragerea clienţilor, inculpaţii au postat anunţuri pe internet sub titulatura „escortă Focşani” la care erau ataşate fotografii în poziţii indecente ale victimelor minore”, se arată în comunicatul DIICOT. Inculpaţii au fost surprinși în flagrant de oamenii legii în timp ce încasau sume de bani şi supravegheau două minore, în vârstă de 17 respectiv 16 ani care erau obligate să întrețină relații sexuale cu diverși clienți. În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani, telefoane și alte bunuri. Astăzi au fost emise pe numele suspecților mandate de reținere urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Acasă Eveniment Vrânceni reținuți pentu trafic de minori. Fetele racolate obligate să se prostitueze
Vrânceni reținuți pentu trafic de minori. Fetele racolate obligate să se prostitueze
Reclama