Acasă Eveniment Vrîncenii au protestat împotriva modificării Codului Muncii

Vrîncenii au protestat împotriva modificării Codului Muncii

46
0
Reclama

Peste 250 de membri ai celor patru mari confederaţii sindicale au protestat astăzi în faţa sediului PD-L şi în faţa Prefecturii judeţului. Oamenii s-au arătat nemulţumiţi de modificările care vor fi făcute în Codul Muncii. Sindicatele nu sunt de acord cu modificarea perioadei de probă de la 30 de zile la 45 de zile pentru funcţiile de execuţie, cu faptul că vor fi introduse obiective de performanţă individuală şi criterii de evaluare a acestora, cu faptul că nu se vor mai acorda salarii compensatorii în cadrul concedierii şi multe alte articole din viitorul cod. Aceştia susţin că toate aceste modificări vor mări rata şomajului. Liderii sindicatelor au reuşit să lase o petiţie la sediul partidului de guvernare şi au reuşit să vorbească aici cu Maria Pîrcălăbescu, prim vicepreşedinte al PD-L. Protestul a fost supravegheat de aproximativ 40 de jandarmi şi poliţişti însă nu au avut loc incidente.

Reclama
Articolul precedentDeclaraţii ce trebuie depuse la Finanţe în luna martie
Articolul următorProtecţia Civilă în straie de sărbătoare
Ziar online de stiri si informatii din Vrancea

Lasă un răspuns