Ziua Armatei Romane

Filed under Eveniment

 

 

armataVineri, 25 octombrie, ora 11.00, va avea loc ceremonia militară de sărbătorire a Zilei Armatei României în garnizoana Focşani. Festivitatea se va desfăşura la Mausoleul  Sud Focşani.

Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Această zi marchează data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Deşi acest teritoriu fusese preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945, în ziua de 25 octombrie 1944, Armata Română a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale.  „La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi(…) Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump(…), eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării.” a consemnat Generalul Gheorghe Avramescu, comandantului Armatei a 4a, în Ordinul de Zi nr. 104 din 25 octombrie 1944.

 

Lasă un răspuns