Acasă Social ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA DETAŞAMENTUL DE POMPIERI FOCŞANI

ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA DETAŞAMENTUL DE POMPIERI FOCŞANI

291
0
Reclama

 

Reclama

Vineri, 11 octombrie a.c., în intervalul orar 10.00-14.00, la sediul Detaşamentului de Pompieri Focşani se va organiza Ziua Porţilor Deschise. Cu acest prilej, se vor prezenta mijloacele de intervenţie în caz de dezastre naturale şi modul de folosire a acestora. De asemenea, vor avea loc şi activităţi de informare a populaţiei cu privire la riscurile la care se expun şi la modul de comportament în astfel de situaţii. Evenimentul este organizat în contextul sărbătoririi, la 13 octombrie, a Zilei Internaţionale Pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor Naturale.

Dezastrele sunt evenimente produse din cauze naturale sau provocate de om care duc la pierderi omeneşti şi la pagube materiale foarte mari, fiind necesară acţiunea unui număr foarte mare de forţe şi mijloace de intervenţie. Deşi riscul producerii unor astfel de evenimente din cauze naturale nu poate fi înlăturat, prin eforturile conlucrate ale cetăţenilor şi instituţiilor, se poate diminua amploarea consecinţelor prin activităţi efectuate înaintea manifestării diferitelor tipuri de riscuri, acţionând corect pe timpul producerii situaţiilor de urgenţă şi participând la activităţile de revenire la starea anterioară producerii evenimentului.  Astfel, conştientizarea riscurilor la care suntem supuşi în zona unde locuim şi adoptarea unui comportament adecvat pentru fiecare situaţie posibilă reprezintă elemente esenţiale în abordarea unor posibile evenimente cu impact major. În acest sens, dorim să reamintim cetăţenilor principalele norme specifice de comportare înaintea, pe timpul şi după producerea unui seism.

 

Protecţia antiseismică în interiorul locuinţei sau locului de muncă:

          evitarea aglomerării spaţiilor de la locul de muncă sau din locuinţă cu piese de mobilier sau aparatură instabile la seism şi amplasate în vecinătatea locurilor în care se aglomerează de obicei familia, sau în spaţiul de lucru;

          asigurarea pieselor de mobilier grele, zvelte, suprapuse şi înalte, între ele şi prin prindere de un perete, grindă solidă în locurile unde se aglomerează de obicei persoane la locul de muncă sau în familie;

          amplasarea echipamentelor tehnice şi aparatelor casnice mai grele sau a celor pe rotile – de exemplu: copiatoare, calculatoare mari, maşini de spălat, frigidere etc. – astfel încât să nu se afle în vecinătatea ieşirilor din încăperi sau apartament spre a nu bloca prin deplasarea lor accesul în cazul unui seism;

          fixarea aparatelor în aşa fel încât racordurile să nu sufere deteriorări în caz de cutremur;

          amplasarea obiectelor fragile şi valoroase într-un loc mai jos şi sigur;

          amplasarea vaselor cu chimicale, combustibili în dulapuri în care să nu se poată răsturna, în încăperi în care nu se locuieşte şi nu există pericolul de contaminare şi de incendiu;

          asigurarea uşilor dulapurilor cu închizători eficiente la oscilaţii, astfel încât deplasarea veselei depozitate să nu producă accidente;

          procurarea în locuinţă a cel puţin unui extinctor şi amplasarea acestuia într-un loc cunoscut şi accesibil în orice moment, lângă sursele potenţiale de incendiu; învăţaţi utilizarea acestuia;

          reţinerea locului de amplasare a comutatoarelor, siguranţelor, robinetelor generale şi locale pentru apă, gaze şi electricitate şi a modului lor de manevrare, astfel încât, la nevoie, după seism, să puteţi lua măsurile minime de intervenţie de urgenţă – închidere/deschidere;

          păstrarea la îndemână o unei truse de scule adecvate.

 

Reguli de comportare, individuale şi de grup la locul de muncă, în familie, pe stradă, în timpul producerii seismului:

    1. Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu vă speriaţi de zgomotele din jur.

    2. Preveniţi tendinţele de a părăsi camera sau locuinţa, deoarece faza seismică iniţială are o durată redusă, astfel încât tocmai faza puternică a mişcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente grave, nedorite.

ATENŢIE! Scările sunt elemente de construcţii foarte sensibile la deplasările diferenţiate ale etajelor şi, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări sub efectul oscilaţiei seismice este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieşirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuinţă parter ar fi în principiu posibilă şi fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: coşuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.

    3. Rămâneţi în încăpere sau locuinţă, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot accidenta, protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilităţi vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos iar cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele pe lateral capul. Această recomandare implică o cunoaştere prealabilă a acelor elemente de construcţie rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.

    4. Dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât puteţi mai repede iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic.

    5. Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideţi uşa locuinţei spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, în vederea evacuării după terminarea mişcării seismice.

    6. Nu alergaţi în stradă.

    7. Dacă vă aflaţi în afara unei clădiri, deplasaţi-vă cât mai departe de clădire, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuşi în stradă.

    8. Acordaţi prim ajutor persoanelor rănite.

 

Comportarea după producerea unui cutremur:

    1. Nu părăsiţi imediat spaţiul, camera, apartamentul, clădirea în care v-a surprins seismul. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii.

    2. Ajutaţii pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii, să se degajeze. Nu mişcaţi răniţii grav – dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze – până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat.

    3. Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care s-a declanşat seismul, în vederea unei eventuale evacuări din locuinţă sau clădire pentru o perioadă anume, de la câteva ore la câteva zile.

    4. Nu utilizaţi telefonul decât pentru apeluri la salvare, pompieri sau de către organismul cu însărcinări oficiale în privinţa intervenţiei post-dezastru, în cazuri justificate, spre a nu bloca circuitele telefonice.

    5.  Dacă s-a declanşat un incendiu, încercaţi să-l stingeţi prin forţe proprii.

    6. Verificaţi preliminar starea instalaţiilor electrice, gaze, apă, canal, verificaţi vizual starea construcţiei în interior. În cazul constatării de avarii, închideţi alimentarea locală sau generală şi anunţaţi unitatea pentru intervenţie. Nu folosiţi foc deschis.

    7. Părăsiţi clădirea cu calm, fără a lua cu dvs. lucruri inutile, dar verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire spre a nu vă expune la pericole.

    8. Pentru orice eventualitate, preveniţi rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi etc. la ieşirea din clădire utilizând o cască de protecţie sau în lipsa acesteia un scaun/taburet ori alt obiect protector: geantă, ghiozdan, cărţi groase etc.

    9. Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Dacă nu reuşiţi, iar acestea au vitraj, procedaţi cu calm la spargerea geamului şi curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază etc. Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, liniştiţi-le, mai întâi, după care solicitaţi sprijin persoanelor autorizate.

    10. Evitaţi clădirile grav avariate, cu excepţia unor cazuri de ajutor sau salvare, măsuri ce trebuie întreprinse cu un minimum de măsuri de securitate şi fără riscuri inutile.

    11. Ajutaţi echipele de intervenţie pentru ajutor sau salvare.

    12. Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radioteleviziune naţionale şi recomandările de acţiune imediată ale organelor în drept.

    13. Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri ulterioare primei mişcări seismice – aşa numitele replici – fără a intra în panică. Nu daţi crezare zvonurilor care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti!

    14. La evacuare daţi prioritate celor răniţi sau copiilor, bătrânilor, femeilor şi ascultaţi întocmai recomandările salvatorilor.

    15. Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util să aveţi cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aţi fi surprinşi sub nişte dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră, incintă, ascensor etc. blocate, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

 

 

pompieri

Lasă un răspuns