Home Eveniment Administrație liberală de succes! Primarul PNL din Gura Caliței: ”Continuăm pentru bunăstarea...

Administrație liberală de succes! Primarul PNL din Gura Caliței: ”Continuăm pentru bunăstarea comunei noastre”

0

Modernizarea comunei Gura Caliței a început în anul 2016, atunci când liberalul Gică Grosu a fost ales primar. Acesta a adus o schimbare în bine în localitatea în care a crescut iar cetățenii au înțeles acest lucru. Primarul Gică Grosu a demonstrat că oamenii nu au greșit când l-au susținut, pentru că și-a îndeplinit promisiunile.

”Când am plecat la drum în campania electorală în 2016, le-am promis cetățenilor din Gura Caliței că voi fi primar pentru toată comunitatea și că ușa primarului va fi deschisă tuturor. Am demonstrat deschidere față de cetățeni și am reușit în mare parte să realizez proiectele pe care mi le-am propus. Candidez pentru un nou mandat, deoarece comuna Gura Caliței trebuie să continue pe acest drum, al modernizării și dezvoltării, cu o conducere liberală atât la nivel local, cât și la județ”, a declarat primarul Gică Grosu.

Printre investițiile realizate în perioada 2016 – 2020 se numără amenajarea unui teren de sport cu nocturnă în Gura Caliței, amenajarea de locuri de joacă pentru școlile Gura Caliței, Lacu lui Baban, Dealu Lung și Plopu, completarea și punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă în sat Plopu (termen de finalizare octombrie 2020). Școala Generală Gura Caliței a fost dotată cu centrală termică. O altă investiție în învățământ a fost amenajarea de grupuri sanitare la grădinițele din Plopu și Gura Caliței și la școlile din Plopu și Lacu lui Baban. La inițiativa primarului Gică Grosu, în comună au fost derulate mai multe proiecte pentru modernizarea infrastructurii. Astfel, a fost modernizat drumul de interes local sat Eleșteu, parțial uliță sat Coasta, uliță biserica Gura Caliței, construcția a 3,5 km de șanțuri betonate, refacerea și amenajarea platformei drumurilor din satele Groapa Catrinei, Bălănești, Gura Caliței – Groapa Tufei, pe o lungime de 1,5 km. De asemenea, a fost asfaltată strada Eternității din satul Lacu lui Baban. Tot în acest sat a fost extinsă alimentarea cu apă, pe o lungime de 2 km. ”Acestea sunt câteva dintre proiectele pe care le-am realizat până acum, în cei patru ani de când am fost ales în funcția de primar. În noul mandat vreau să continui modernizarea comunei prin realizarea unor obiective care vor îmbunătăți considerabil condițiile de locuit în comuna noastră. Printre cele mai importante proiecte se află alimentarea cu gaze a comunei, unde suntem la stadiul de realizare a documentației tehnice. De asemenea, vom continua modernizarea drumurilor din comună. Un proiect pentru care deja am obținut finanțare europeană este construirea unui centru integrat, social și medical, în satul Lacu lui Baban. Vom realiza alimentare cu apă în satul Poienile și vom extinde rețeaua de apă în satele Groapa Tufei, Cocoșari, Dealu Lungu. Investițiile vor continua cu amenajarea unui grup sanitar la Școala Dealu Lung și realizarea sistemului de încălzire la școala din Lacu lui Baban”, a declarat primarul Gică Grosu. (Material realizat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ SRL, la comanda PNL VRANCEA, cod mandatar financiar 21200012)

NO COMMENTS

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Exit mobile version