La data de 6 martie a.c., ora 15.00, polițiștii din cadrul Postul de Poliție Ploscuțeni au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 3-6 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns într-un imobil de pe raza comunei, prin forțarea ușii de acces și au sustras mai multe electrocasnice. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat doi tineri, de 18 respectiv 21 ani, ambii din comuna Ploscuțeni, bănuiți de comiterea furtului. Prejudiciul, estimat la suma de 4000 lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
La data de 6 martie a.c., ora 16.45, polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Gugești s-au sesizat din oficiu despre producerea unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat regulamentar. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Persoană depistată conducând un autoturism neînmatriculat
La data de 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat, de 35 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul nu figura ca fiind înmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
La data de 6 martie a.c., ora 18.00, pe DC 108, în comuna Spulber, un bărbat, de 57 ani, din localitate, în timp ce conducea un atelaj hipo încărcat, la coborârea unei pante, pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 57 ani care a fost transportat la o unitate medicală. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Pentru prevenirea implicării conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală în evenimente rutiere, polițiștii fac următoarele recomandări:
– nu folosiți segmentele de drum pe care accesul atelajelor hipo este interzis;
– folosiți în mod obligatoriu vestele reflectorizante și elemente fluorescent – reflectorizante pe atelajele hipo;
– vehiculul cu tracțiune animala să fie condus pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile;
– să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă;
– să nu conducă vehiculul sub influența alcoolului;
– să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure la schimbarea direcției de mers;
– să nu transporte persoane care stau în picioare.