Acasă Eveniment Edilul din Dumitrești va fi sprijinit de parlamentarii PNL pentru a atrage...

Edilul din Dumitrești va fi sprijinit de parlamentarii PNL pentru a atrage proiecte de investiții

401
0
Reclama

Primarul liberal Adrian Viorel Banaurs și echipa care se va forma după alegerile din 6 decembrie, într-o majoritate parlamentară PNL vor reuși să dezvolte comuna Dumitrești. Votul localnicilor la alegerile din septembrie a fost clar: liberalul este acel primar tânăr, gospodar și destoinic pentru Dumitrești, cu viziune, care poate moderniza comuna și care poate aduce proiecte sustenabile. Adrian Viorel Banaurs a depus jurământul pe 26 octombrie, în prezența autorităților județene, dar și a ministrului Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, care i-a asigurat pe toți că frumoasa localitate de pe Valea Râmnicului, cu o istorie atât de bogată, se va dezvolta, după ani de robie la jugul administrației PSD. „Ca ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, îl asigur pe noul primar de tot sprijinul. Spor la treabă, în comună sunt destule de pus la punct”, transmitea ministrul Ion Ștefan, acum candidat pentru un nou mandat de deputat. Iar misiunea noului primar nu este ușoară: comuna Dumitrești este departe de a fi o localitate dezvoltată, dat fiind că nu are drumurile asfaltate, un spital sau un medic care să se ocupe de cetățeni, cu atât mai mult cu cât populația este îmbătrânită iar tinerii au ales să plece din comună. Dar Adrian Viorel Banaurs este acel primar cu inițiativă și viziune, care va lupta pentru atragerea de fonduri europene și guvernamentale, iar viitorii parlamentari liberali vor fi mereu gata să ajute comunitatea din Dumitrești în drumul spre dezvoltare.

„Cu sprijinul echipei PNL și al parlamentarilor PNL Vrancea vom reuși să demonstrăm că putem avea un viitor mai bun. Sunt multe de facut în Dumitrești, nu va fi ușor să reconstruim și să reparăm lucrările făcute până acum de mântuială, însă sunt sigur că vom reuși împreună cu un Guvern liberal”, este încrezător primarul liberal. Pe data de 6 decembrie, localnicii din comuna Dumitrești votează echipa liberală! Pe 6 decembrie, alegem PNL! (Material realizat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ SRL, la comanda PNL Vrancea, Cod mandatar financiar 11200025)

Reclama

Lasă un răspuns