Acasă Eveniment Gugești: Investiții în educație, cultură, infrastructură

Gugești: Investiții în educație, cultură, infrastructură

523
0
Reclama

Anul 2018 aduce pentru locuitorii comunei Gugești investiții în toate domeniile. Primarul Vasile Vatră împreună cu echipa sa din primărie a reușit să atragă fonduri euopene dar și bani guvernamentali cu care să ducă la bun sfârșit proiectele pentru comunitatea sa. Educația este în prim plan. Anul acesta, în Gugești se va construi o grădiniță cu program prelungit, cu 3 săli de clasă dar și o grădiniță cu program normal și un afterschool pentru elevii ce termină orele la prânz. ”Aceste proiecte pentru grădinițe și afterschool sunt absolut necesare. Actualele clădiri sunt improprii desfășurării activității educaționale. Vom veni în sprijinul părinților ce muncesc până seara târziu, copiii vor primi o masă caldă iar cei de școală vor fi supravegheați, vor avea unde să își facă temele. Este important să acorzi multă atenție educației. Ei sunt viitorul nostru. Trebuie să îi ajutăm să se dezvolte frumos, să îi ajutăm să aibă acces la educație”, a spus primarul Vasile Vatră. În satul Oreavu, va fi ridicat un așezământ cultural iar în centrul comunei va fi construit un centru socio-medical care avea cele mai moderne dotări. De asemenea, cu bani din bugetul propriu, se va ridica o bază de agrement în centrul comunei, un teren de sport multifuncțional, se vor monta aparate de fittnes pentru copii și adulți, se va extinde clădirea în care funcționează primărie, se va reface digul de pământ din zona Manea. Autoritățile locale continuă și în vara aceasta asfaltarea drumurilor comunale. În urma proiectelor, depuse se dorește asfaltarea a peste 10 kilometri străzi dar și modernizarea mai multor drumuri de exploatație agricolă. Au fost depuse proiecte și pentru înlocuirea becurilor de pe stâlpi, achiziționarea unei centrale electrice eoliene dar și eficientizarea sistemelor de încălzire la primărie dar și la școli. Deoarece câinii fără stăpân reprezintă o problemă, primarul din Gugești își dorește construirea unui padoc care să adăpostească peste 50 de animale. Astfel s-ar reuși prevenirea cazurilor în care oamenii sunt atacați pe străzi și totodată animalele vor primi îngrijire. Multe proiecte înseamnă și muncă multă, drumuri bătute și nu în ultimul rând seriozitate. Deși poate  nu întotdeauna i-a fost ușor, edilul nu se plânge, ba mai mult își motivează echipa în fiecare zi pentru a reuși să facă lucruri frumoase pentru Gugești. ”Am adus bani în comunitate indiferent de vremuri. Trebuie să ai o echipă bună, performantă. Nu a fost simplu deloc însă muncim, învățăm unii de alții și apoi  muncim din noi. Vom duce toate aceste proiecte și multe altele la bun sfârșit”, a mai precizat primarul Vasile Vatră. 

Reclama

Lasă un răspuns