Fără împărțire a banilor de la bugetul județului pe criterii politice! Aceasta va fi deviza viitorului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Ion Ștefan. ”Nu ne răzbunăm unii pe alții doar pentru că suntem de culori politice diferite. Vrânceni sunt peste tot în județ, nevoile comunităților sunt la fel de importante. De aceea, când voi ajunge la Consiliul Județean Vrancea voi analiza alături de consilierii județeni ai Alianței Dreapta Unită oportunitatea de a reduce considerabil tarifele aplicate în acest moment în județ la serviciile de apă-canalizare și la ridicarea gunoiului menajer. Nu este posibil ca în Vrancea să se plătească servicii utilitare de două ori mai scumpe ca în Italia sau în Germania. Nu ne-a explicat nimeni din conducerea județului de ce este așa ”prețios” gunoiul aruncat de vrânceni! Nici de ce apa de la robinet, de care vara mulți vrânceni nici nu se bucură, este plătită la preț de ”apă de ghețar” în comparație cu apa potabilă furnizată în țări ca Italia sau Germania!
După aceste două principii mă voi ghida în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, după alegerile locale din 9 iunie: fără discriminare între vrânceni și fără a jupui pielea de pe oameni! Tarifele trebuie menținute la un nivel suportabil!”, a anunțat Ion Ștefan, candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea.
Programul politic al lui Ion Ștefan face referire la o serie de proiecte majore la capitolul Administrație publică, între care se numără următoarele:
1. Niciun proiect viabil de investiții pentru comunitățile vrâncene nu va fi blocat politic sau respins! Toate localitățile vor primi fondurile necesare funcționării și pentru derularea proiectelor de investiții necesare comunităților locale. Ion Ștefan va fi un partener, nu un opozant!
2. Vom anula prețul aberant aplicat în prezent pentru serviciile de apă-canal și salubrizare. Vom reduce tarifele la apă potabilă, canalizare și ridicare gunoi menajer astfel încât să fie corelate cu puterea de cumpărare a vrâncenilor. Nu susținem dezmățul actual când apa și canalizarea plătite de vrânceni la ei acasă sunt de două ori mai scumpe ca-n Italia sau Germania!
3. Exterminăm birocrația excesivă și plimbatul de hârtii din Consiliul Județean și primării! Vom implementa servicii în sprijinul cetățeanului, vom digitaliza și vom deschide instituțiile publice către contribuabili.
4. Toate gospodăriile din Vrancea să aibă apă și canalizare. Voi asigura implementarea în bune condiții, până în 2028, a proiectului de aducțiune cu apă și extindere a canalizării, în valoare de peste 400 milioane de euro, în cele 55 de localități din Vrancea, parte din proiect.
5. Realizarea unei investiții majore în sistemul de captare și alimentare cu apă din municipiul Adjud, pentru creșterea calității apei potabile furnizate populației.
6. Vrâncenii din rural vor beneficia de gaze naturale pentru încălzire și gătit. Voi sprijini extinderea și modernizarea rețelei de gaze naturale pentru localitățile cărora le-au fost alocate peste 600 milioane lei pentru a racorda gospodăriile la sistemul de alimentare cu gaz. Proiectul va fi funcțional până în 2026! Este un angajament ferm!
Ion Ștefan se va implica cu toată forța în finanțarea proiectului de importanță națională magistrala de gaze naturale Focșani-Ghergheasa.