Evenimente rutiere
La data de 22 noiembrie a.c., orele 06.15, poliţiştii rutieri au depistat pe Bld. Unirii din municipiul Focșani, un tânăr, de 23 ani, din comuna Gologanu, în timp ce conducea un autoturism şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,94 mg/alcool pur în aerul expirat). Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 22 noiembrie a.c., orele 20.24, pe raza comunei Slobozia Bradului, sat Lieşti, un tânăr, de 22 ani, din satul Cornetu, a condus un autoturism, fără a avea acest drept şi a lovit un cal, pe care se afla un minor în vârstă de 14 ani, din aceeaşi localitate. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea gravă a minorului. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
La data de 21 noiembrie a.c., orele 13.50, pe DN2 E85, pe Calea Munteniei din municipiul Focşani, un bărbat, de 40 ani, din oraşul Odobeşti, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 20 noiembrie a.c. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 21 noiembrie a.c., orele 15.30, poliţiştii rutieri au depistat în satul Boţîrlău, comunaVulturu, un bărbat, de 56 ani, din oraşul Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
La data de 21 noiembrie a.c., orele 18.50, pe DJ 205P, poliţiştii din Ivăncești au depistat un bărbat, de 42 ani, din localitate, în timp ce conducea un ATV, fără a poseda permis de conducere și având o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 22 noimebrie a.c., orele 01.20, pe DN 2N, pe raza satului Dumitrești, un bărbat, de 41 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 22 noiembrie a.c., orele 02.46, pe B-dul Bucureşti din Focşani, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr, de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Radare
DN2-E85: Călimăneşti- Haret; Pufeşti-Domneşti; Garoafa-Bizigheşti;
Goleşti- Garoafa; Goleşti – Focşani; Dumbrăveni-Urecheşti; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focşani; Mărăşeşti; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu.
DN 2D: Boloteşti; Vidra;
DN 2L: Panciu; Cîmpuri.