Acasă Eveniment Poliția vrânceană informează!

Poliția vrânceană informează!

359
0
Reclama

La data de 22 aprilie a.c., ora 09.15, polițiștii din cadrul  Postului de Poliție  Nănești au depistat în trafic un bărbat, de 32 ani, din comuna Măicănești, în timp ce conducea un tractor pe D.N. 23, fără a avea categoria de permis corespunzătoare.  

Pe numele său a fost întocmit dosar penal.

Reclama

În jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tătăranu au oprit în trafic un ATV, fără număr de înregistrare, condus de un bărbat, de 27 ani, din comuna Golești.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Aseară, în jurul orei ora 20.00,  polițiștii Secției 2 Gugești au depistat un bărbat, de 30 ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea un autoturism pe DC 169, din satul Liești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, autoturismul în cauză nu figura ca fiind înmatriculat, iar plăcuțele de înmatriculare utilizate aparțineau unui alt autoturism.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal.

La ora 18.23, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești – Postul de Poliție Tîmboești au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept, prin efracție, într-o clădire situată în pădurea de pe raza comunei Sihlea, de unde au sustras un generator electric, prejudiciul fiind de 1500 lei.

În urma investigațiilor specifice, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani,  din comuna Sihlea, bănuit de săvârșirea furtului.

Bunul a fost recuperat, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Lasă un răspuns