Am aflat, nu cu surprindere aș putea spune, anunțata intenție a președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, de a candida pentru o funcție la nivel central, în cadrul PSD. Evident, pentru a putea avea o pârghie la îndemână, ulterior, astfel încât să-și vadă visul de-o viață cu ochii: ministru de Interne.
După ce a făcut în județ aeroport, parc industrial, spital nou, autostradă și a ridicat, alături de Guvernul PSD, nivelul de trai al vrâncenilor, iată că acum vrea o carieră politică de anvergură la nivelul conducerii PSD. După ce a susținut investițiile majore în economia Vrancei, făcute de numeroasele companii naționale și internaționale, iată că măritul președinte al PSD Vrancea vrea să treacă la un alt nivel. Cum? N-a făcut cele de mai sus? Și atunci, vă veți întreba, pe bună dreptate: dacă n-a fost în stare să facă din Vrancea un județ atractiv pentru investitori, din care să nu se mai plece cu zecile de mii, cum are tupeul să-și anunțe pretenții de anvergură la nivel național? Iată că are, pentru că e făcut din același aluat ca Dragnea și alți lideri PSD care-și bat joc de România prin ceea ce fac.
Departament Comunicare Senator Toma Cătălin Dumitru
23 februarie 2018