Acasă Eveniment Parchetul vrâncean, gazdă pentru „Unificarea practicii judiciare în criminalistică”

Parchetul vrâncean, gazdă pentru „Unificarea practicii judiciare în criminalistică”

502
0
Reclama

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a organizat joi şi vineri un Seminar regional de pregătire profesională privind implementarea noilor dispoziţii ale Codului penal şi Codului de procedură penală, care urmează să intre în vigoare la începutul anului viitor. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului DAMATIS din Lepşa şi se înscrie pe linia întâlnirilor regionale organizate de Ministerul Public având ca temă „Unificarea practicii judiciare în materia criminalisticii. Criminalistica, prezent şi perspective. Metode investigative. Aplicare şi interpretare unitară în raport cu dispoziţiile actuale şi cele din noile coduri penal şi de procedură penală”.

„Discuţiile purtate de participanţi au vizat clarificarea unor instituţii de drept penal şi de procedură penală, asigurarea celerităţii judecării proceselor şi a unificării practicii judiciare, atât prin prisma dispoziţiilor legale actuale, cât şi în perspectiva aplicării dispoziţiilor din noile coduri penal şi de procedură penală. De asemenea, au fost aprofundate metodele şi modalităţile de cooperare interinstituţională necesare obţinerii unor rezultate pozitive în domeniile enunţate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Reclama

La întâlnire au participat Laura Codruta Kovesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de moderator al dezbaterilor, judecătorul Aida Popa, vicepreşedintele ÎCCJ, precum şi prof. univ. dr. Toader Tudorel, judecător la Curtea Constituţională. De remarcat că acesta din urmă este la origine vrâncean. De asemenea, la lucrările seminarului au participat judecători din cadrul Tribunalului Vrancea şi Judecătoriei Focşani, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, procurori ai unităţilor de parchet din judeţ, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vrancea şi reprezentanţi ai Direcţiei Juridice din cadrul SRI.

Lasă un răspuns